Dragi prieteni și cititori

Știu că par teribil de neserioasă cu lunga mea absență de aproape un an  de pe blog! Dar, există o explicație! O bună perioadă de timp a fost suspendat,  iar apoi l-am reactivat pentru că ar fi cazul să ne luăm la revedere într-un mod civilizat! Dar nu, nu de tot! Geminis02 e tot aici, doar că are vreo 17 kilograme în plus  și multe proiecte la început de drum! Inclusiv proiectul unui nou blog. I think it’s time for another level! Ca să fiu mai explicită: Proiectul cel mai important #bebeVladimir mi-a adus cele 17 kilograme în plus, deci … Continuă să citești Dragi prieteni și cititori

Mădalina Ghenea. Sau despre cum să fii o femeie fină.

Vreau să vă anunț că am tatuaje. Câteva, pe ici pe colo. Litere, mesaje, limbi străine. Le ador. Mi-aș scrie pe fiecare părticică a trupului câte un mesaj, doar sunt omul cuvintelor și al trăirilor intense. Dar mereu încerc să mă abțin din a mă duce iar la acul îmbibat în cerneală, cu al său bâzâit dureros, dar malefic de plăcut, tocmai pentru că mă înnebunește un singur gând: ziua în care voi fi mireasă. Visez la o rochie fină, la perle și diamante… la trandafiri albi într-o grădină verde. Un cort cu șampanie fină și muzică de orchestră. Ei … Continuă să citești Mădalina Ghenea. Sau despre cum să fii o femeie fină.

Tsunami și Refugiu.

De multe ori când ieșim dintr-o relație sau mai rău, după o decepție, ne întrebăm pe care drum să o apucăm. Totul pare destul de întunecat și avem tendința să intrăm rapid în alte relații, care pot fi mai devastatoare decât cele din pricina cărora am suferit. Alteori, ne punem pe picioare mai rapid decât ne-am fi așteptat – asta dacă noua persoană o întrece în calități pe cealaltă, care a lăsat găuri negre în urmă. Acum câteva zile, la o cafea, am auzit o poveste. Care poate fi și a mea..și a ta. Am transpus-o aici, în limbaj ușor … Continuă să citești Tsunami și Refugiu.

And everything that will kill us have beautiful names.

Acum sunt la modă blogurile de fashion. Bine plătite, cu o grămadă de poze, prevăzute cu fittinguri, sfaturi de frumusețe și mai știu eu câte fotoșopuri și like-uri pe instagram. This is the new shit. Eu rămân pe vechi. „Pe vechi” este o nouă expresie, recent intrată  în vocabularul meu, mai precis de când mă plimb pe maidanul bucureștean. Și de când stau de vorbă cu maidanezii. Recunosc, mi-a mâncat sufletul orașul ăsta. Totul e diferit, rapid și lipsit de consistență. Dar mergem înainte, că înainte era mai bine. Așadar, nu îmi fac blog de fashion. Deși iubesc moda și … Continuă să citești And everything that will kill us have beautiful names.

AMR 6 ZILE

Cred că, de fapt toată viața alergăm după confort interior și iubire. Indiferent de lupta grea pe care o ducem cu toții pentru bunăstarea materială, în final, tot după dragoste tânjim. Asta, evident, dacă am ajuns la nivelul de împlinire și siguranță financiară. Unii aleargă după bani toată viața, neștiind că nu duc nimic cu ei în mormânt. Alții cred că doar iubirea le va ține de foame și se miră când femeia îl înșală cu unu care are scaune încălzite în bemweu. Păi normal, dacă tu o plimbai cu metroul! Femeia mereu va alege confortul. Mai devreme sau mai … Continuă să citești AMR 6 ZILE

Pășind printre oameni.

Tu să-ți cureți sufletul de mizerii și să rămâi neschimbat. Aceeași persoană bună din naștere, care orice face, face din suflet, chiar dacă exteriorul pare uneori de gheață. Dar nu-i așa că și zăpada este frumoasă și totuși atât de rece? Nu-i așa că și fulgii de zăpadă sunt cristalizați, dar la atingerea caldă a pălmii tale se topesc instantaneu? Nu îți umple mintea curată cu gânduri grele, nu fii mereu cu armele scoase, chiar dacă alții trag în tine. Lasă-i să te întărească prin faptele lor! Acesta le este rolul. Nu te lăsa indus în eroare de nonșalanța cu … Continuă să citești Pășind printre oameni.

Puterea.

Dicționarul spune așa: PUTÉRE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însușire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forțele, cu toată râvna. ◊ Loc. adv. și adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. În (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experiența (de a face ceva). 3. … Continuă să citești Puterea.

Dorul

Îmi lipsești sărbătorile astea. Mi-ai lipsit de la primul glob pe care l-am pus în bradul de Crăciun până la prima persoană care mă va strânge în brațe în prima secundă a anului 2015. Îmi lipsești deja în viitor. Vezi? Lipsești chiar și aici pe blog. Mi-e și rușine să mă uit de când nu am mai scris. Mi se pare că nici nu mai știu să leg cuvintele astea și parcă nici nu mai sună totul atât de frumos ca altădată. Dar face parte din WISHLISTUL meu pentru următorul an. Să trăiesc mai mult pentru mine și mai puțin … Continuă să citești Dorul

Azi noapte.

București, sâmbătă. E frig deja, chiar dacă afară este soare. Toamnă rece. Suntem mucoși toți, răciți cobză. Zi liberă. Hibernez în casă. N-am făcut mare lucru azi, având în vedere că am dormit până la ora 2..Da, a fost o noapte lungă. Astăzi mâncare comandată, muzică, facebook, puțină socializare de la distanță. Căci ne-am transformat cu toții. Whatsappul este Dumnezeul nostru acum, iar ecranul iphonului, icoana la care ne rugăm zilnic. Instagramul dezvăluie secrete sau imagini pe care le controlăm cu bună știință. Toate suntem dive acolo, cu toții sunteți crai. Iar viețile noastre sunt colorate în imagini perfecte din … Continuă să citești Azi noapte.

Scrisoare

Privesc spre viitor.  Privesc înapoi spre  tot ce am lăsat în urmă.. Și apoi din nou înainte. Pentru că nu știu altfel. Până la capăt mai e drum lung. Sau poate capătul înseamnă secunda doi. Ce e timpul? Seara asta? Momentul în care scriu litera asta pe tastatură sau flacăra de la bricheta ce-mi aprinde țigara fix în secunda de față? Habar n-am. Știu doar că zi de zi ne luptăm cu viața. Pentru bani mai mulți, pentru un job mai bun, o mașină mai nouă sau o iubită mai sexi. O mare mare luptă. Cu rare momente în care … Continuă să citești Scrisoare